
DESPRE MINE
Mă numesc Ana Bogdan, sunt psiholog clinician și psihoterapeut în formare. Am absolvit Facultatea de Psihologie și masterul de Tehnici Psihologice la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, precum și Facultatea de Litere.Pasiunea mea pentru psihologie a început în 2016, pe vremea când eram studentă la Litere și citeam lucrările lui Carl Jung. Am fost fascinată de teoriile sale despre arhetipurile ființei- Eroul, Umbra, Anima, Sinele și multe altele. Fiind o persoană introspectivă, am fost atrasă de complexitatea și misterul minții umane.Un an mai târziu, am ales să urmez studiile în Psihologie. Dincolo de formarea academică, am ajuns să cunosc psihologia și prin intermediul cărților citite de-a lungul timpului. Am descoperit povești autobiografice scrise de persoane care se confruntau cu diferite tulburări psihice- autism, tulburare bipolară, schizofrenie, depresie sau PTSD- iar acestea m-au ajutat să înțeleg că fiecare persoană își trăiește suferința într-un mod unic.Tocmai de aceea, în practica mea aleg o abordare fenomenologică, centrată pe experiența subiectivă și pe înțelegerea autentică a fiecărei persoane. Fiecare om are o poveste. A ta care este?De-a lungul timpului, am fost atrasă de diferite direcții ale psihologiei care explorează capacitatea oamenilor de a face față suferinței și de a găsi sens în experiențele dificile. M-au fascinat în special reziliența și trauma psihologică, mai ales prin perspective precum cele prezentate de Edith Eva Eger în "Alegerea".De asemenea, am fost interesată de tehnicile de relaxare ș hipnoză, de scrierea terapeutică ca instrument de autocunoaștere și procesare emoțională, precum și de psihologia pozitivă, în special de teme precum altruismul, (auto)compasiunea și resursele interioare.Mindfulness reprezintă pentru mine nu doar un instrument terapeutic, ci și o filozofie de viață, bazată pe prezență, acceptare și conectare autentică cu propria experiență interioară.Lucrez cu adulți, adolescenți și copii, oferind sprijin psihologic adaptat fiecărei etape de viață. În practica mea, folosesc și biblioterapia ca formă de sprijin în procesul terapeutic, integrând lectura ca resursă de reflecție și dezvoltare personală.Activitatea mea se desfășoară atât la cabinet, în Cluj-Napoca, cât și online.

SERVICIIEVALUARE PSIHOLOGICĂ
Evaluarea are ca scop înțelegerea dificultăților emoționale și psihologice, precum anxietatea, depresia, stresul sau alte simptome clinice.
Este utilizată pentru clarificarea diagnosticului psihologic și orientarea către intervenția potrivită.Ce evaluează testele:
-structura și trăsăturile de personalitate
-profilul psihologic
-nivelul de depresie și simptomele asociate stării afective
-nivelul de anxietate (atât ca stare, cât și ca trăsătură)
-stilul de gândire, percepțiile și convingerile cognitive disfuncționale
-memoria
-coeficientul de inteligență
-screening pentru dificultăți de atenție și hiperactivitate (ADHD)
-stima de sine
-evaluarea dezvoltării emoționale și comportamentale la copii și adolescențiCONSILERE PSIHOLOGICĂConsilierea psihologică este un proces de sprijin emoțional și dezvoltare personală, orientat spre înțelegerea dificultăților psihologice și identificarea unor modalități mai sănătoase de adaptare și funcționare.Acest tip de intervenție are caracter de scurtă durată și este centrat pe obiective clare și nevoile actuale ale persoanei, desfășurându-se, de regulă, pe parcursul a aproximativ 10 ședințe.Consilierea psihologică poate fi utilă în gestionarea:-anxietății, stresului și burnoutului
-stărilor depresive
-dificultăților de atenție și organizare asociate ADHD-ului
-dificultăților de reglare emoțională
-stimei de sine scăzute și autocriticii
-fobiilor
-dificultăților relaționale
-izolării și singurătății
-psihosomatizărilor
-blocajelor emoționale și perioadelor de tranziție
-dificultăților de adaptare personală sau profesionalăEVALUĂRI PSIHOLOGICE PENTRU COMISIIRealizez evaluări psihologice pentru adulți și copii, necesare pentru dosarele depuse în cadrul comisiilor de încadrare în grad de handicap și al altor comisii de specialitate.Instrumente utilizate:MMSE-2
GAFS
WHODAS 2.0
Raven
Anexa 8
DE CE SĂ LUCREZI CU MINEÎți ofer un spațiu terapeutic sigur, calm și confidențial, în care poți explora ceea ce trăiești fără teamă de judecată. Relația terapeutică se bazează pe empatie, respect și principii etice clare.Abordarea mea este fenomenologică și integrativă, îmbinând intervențiile cognitiv-comportamentale cu tehnici experiențiale, mindfulness și tehnici de relaxare ghidată, alături de lectura terapeutică.Lucrez adaptat fiecărei persoane, respectând ritmul, nevoile și unicitatea fiecărei situații.
TARIFE
Consiliere psihologică-150 lei / 50 de minute
Evaluare psihologică- 250 lei
Evaluare psihologică pentru comisii- 200 lei
Pentru detalii sau programări, îmi puteți scrie pe WhatsApp: 0732 131 377 sau mă puteți suna.
Orar: Luni-Vineri, 12-18
© Untitled. All rights reserved.
Date de contact:
WhatsApp: 0732 131 377
E-mail: [email protected]